[ad_1]

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Relații Internaționale, informează comunitatea locală că a fost aprobat proiectul cu finanțare europeană ”Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare”.

Proiectul autorității publice ploieștene se va derula în parteneriat cu Primăria comunei Ariceștii Rahtivani și implică achiziționarea a 22 de autobuze nepoluante de 10 m, precum și a 22 de stații de încărcare lentă și 8 stații de încărcare rapidă.

Potrivit reprezentanților municipalității, obiectivul general al proiectului respectiv este reprezentat de asigurarea unui serviciu de transport public pentru călători, sustenabil, eficient și prietenos cu mediul, la nivelul municipiului Ploiești, prin îmbunătățirea condițiilor de mobilitate și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În ceea ce privește amplasamentul stațiilor de reîncărcare rapidă, două dintre acestea vor fi situate în comuna Ariceștii Rahtivani (una în satul Buda și una în satul Nedelea), iar șase dintre acestea vor instalate la nivelul municipiului nostru.

Noile mijloace de transport, achiziționate în cadrul proiectului câștigat de administrația publică ploieșteană, vor înlocui autovehiculele mai vechi de 17 ani, care se află, în prezent, în parcul auto al operatorului de transport public local, S.C. TCE S.A Ploiești.

Prin implementarea acestui proiect cu finanțare europeană se dorește creșterea gradului de mobilitate a cetățenilor, prin înființarea unor noi trasee de transport public între localitățile Ploiești și Ariceștii Rahtivani, pe următoarele rute: Ploiești – Parc Industrial Ploiești – Dacher – Sat Buda – West Park – Bau Elemente – Ploiești, respectiv Ploiești – Rond R.A.R.- Bau Elemente –Târgșorul Nou – Stoienești – Ariceștii Rahtivani – Nedelea. Traseul de retur se va derula, astfel: Ariceștii Rahtivani – Stoienești – Târgșorul Nou – Bau Elemente – Rond R.A.R.- Ploiești.

PRECIZARE: Valoarea totală a investiției este de peste 10 milioane EUR + TVA.

Articolul SE PRIMENESTE parcul de vehicule destinate transportului public ploiestean a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link