[ad_1]

Este mare, mare nevoie ca tot mai mulți copii și tineri să facă sport, să aleagă drept aliat mișcarea, stilul de viață sănătos!!! Și este imperios necesar ca societatea, în ansamblul său, să contientizeze acest lucru!

Luni dmineață, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care va bucura pe foarte mulți! Actul normativ despre care vorbim prevede că autorităţile locale din toată ţara care alocă fonduri pentru sport vor fi obligate să dea bani şi pentru susţinerea activităţii sportive la nivel de copii şi junori.

Concret, de acum încolo, primăriile trebuie să aloce cel puţin 30% din buget pentru activităţi sportive pentru copii şi juniori. Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea art. 18¹ din Legea nr.69/2000, cu un nou alineat, alin. (5), astfel încât din sumele alocate din bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive, potrivit alin. (1), (2) sau (4), minim 30% din cuantumul aprobat să fie direcţionat pentru susţinerea activităţii sportive şi promovarea unui stil de viaţă sănătos la nivel de copii şi juniori, pe bază de proiecte anuale.

 Conform noii legi, autorităţile locale vor avea posibilitatea să finanţeze orice ramură sportivă şi orice tip de structură sportivă, de drept public sau privat, cu o singură condiţie şi anume să se afle pe raza unităţii teritorial-administrative respective.

O lege necesară care sperăm că va produce efectele mult-așteptate!

foto: ziare.com

Articolul Sportul pentru copii si juniori incurajat si sustinut ACUM, prin LEGE! a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link